Ce sa NU faci la interviu

Ce sa NU faci la interviu

Intr-un articol amuzant pe care vi-l recomandam si pe pagina noastra de facebook, cei de la Forbes.com au adunat cele mai inedite experiente ale evaluatorilor din timpul interviurilor pentru job, printre care:

  • Un candidat care nu stie exact pentru ce companie sau pozitie a venit la interviu
  • O persoana care pune intervievatorul pe hold in timpul unui interviu telefonic
  • Un candidat care dupa o intarziere de mai mult de 10 minute isi subliniaza punctualitatea ca principal atu
  • Un altul care trimite mesaje pe telefon sau care se refera la el insusi la persoana a treia

La randul nostru, am luat legatura cu Carla Kroch, presedinta a unei companii de recrutare si headhunting din New York si o veche colaboratoare de-a noastra, pe care am intrebat-o, in baza experientei sale de peste 20 de ani, care ar fi cele 10 lucruri de care sa va feriti la interviu. In opinia Carlei, acesta ar fi ,,topul”:

  1. Aroganta si suficienta din partea candidatului
  2. Un candidat care nu are nicio intrebare pentru intervievator
  3. O persoana care accepta pe loc, fara ezitare, toti termenii impusi de angajator
  4. O tinuta nepotrivita care dovedeste o lipsa de interes sau de respect
  5. Un candidat care nu intelege in profunzime fisa postului sau asteptarile angajatorului
  6. O persoana care nu este atenta la informatiile oferite de evaluator
  7. Cineva care intrerupe constant sau care se grabeste
  8. Lipsa de pregatire a celui intervievat, care nu stie prea multe despre companie
  9. Un candidat care nu trimite un mesaj de multumire 
  10. Unul care isi vorbeste de rau fostii angajatori, colegi sau colaboratori

Noi avem urmatoarele recomandari pentru pregatirea pentru interviu sau pentru momentul in care va aflati in fata unui evaluator:

  • Studiati cu atentie fisa postului si aflati informatii despre compania angajatoare, nu pentru a impresiona, ci pentru voi, pentru a va asigura ca va alaturati echipei potrivite in rolul potrivit
  • Ganditi-va la nevoile angajatorului si la experienta si abilitatile voastre transferabile care va ajuta sa raspundeti acestor nevoi
  • Renuntati la aroganta sau modestie excesiva. Punctati-va cu incredere realizarile si motivatia pentru noua pozitie.
  • Nu considerati participarea la interviu ca pe un examen. Interviul este un prilej de a comunica cu potentialul angajator si de a afla informatiile care va intereseaza. Priviti-l ca pe o discutie prin care cele doua parti vor sa se asigure ca fac cea mai buna alegere.
  • Nu mergeti cu raspunsuri exersate sau care suna ca din carti. Fiti deschisi, naturali si sinceri!

Daca doriti sa va pregatiti pentru un interviu cu unul dintre consultantii CVdesigners.ro, serviciile noastre va stau la dispozitie oricand accesand urmatorul link.


  • Trimite un link catre aceasta pagina prin email.
  • Da share acestei pagini pe Twitter.
  • Da share acestei pagini prietenilor tai de pe Facebook!